Toate cadrele didactice din România înscrise pe platforma eTwinning până la data de 31 mai 2014 sunt invitate să participe la crearea Calendarului eTwinning 2015 și să înscrie în concurs fotografii proprii și originale realizate la diverse activități eTwinning, în variate momente ale anului - pot fi cadre cu elevii, cu rezultate palpabile ale muncii lor la proiecte eTwinning, din culisele pregătirii proiectelor, de la festivități de premiere etc. Fotografiile câștigătoare vor ilustra cele 12 luni ale anului 2015.
Concursul se va desfășura în perioada 10 iulie - 6 august 2014. Citiți cu atenție Regulamentul concursului și expediați fotografiile pentru jurizare împreună cu Fișa de înscriere.
Rezultatele concursului vor fi anunțate în data de 19 august 2014, Ziua Internațională a Fotografiei.
Mult succes!
Daniela Bunea.